Conferința de lansare a proiectului POSDRU140863- Universitatea de Vest din Timișoara
Data publicarii: [06.05.2014]
‹ Înapoi
Lansarea proiectului Cercetători competitivi pe plan european în domeniul științelor umaniste și socio-economice. Rețea de cercetare multiregională (CCPE) - POSDRU/159/5.1/S/140863
Universitatea de Vest din Timișoara are deosebita plăcere de a vă invita marți, 6 mai 2014, orele 11:00, sala A01, la conferința de lansare a proiectului Cercetători competitivi pe plan european în domeniul științelor umaniste și socio-economice. Rețea de cercetare multiregională, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 1 - Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere, DMI 1.5 - Programe doctorale și postdoctorale în sprijinul cercetării.
La eveniment vor participa reprezentanți ai celor 4 universități partenere – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea din Craiova.
Din partea Universității de Vest din Timișoara vor participa: Manager Proiect - Prof. Dr. Otilia Hedeșan, Prorector al Universității de Vest din Timișoara, Rectorul Universității – Prof.Dr. Marilen Gabriel PIRTEA și echipa de implementare a proiectului.
Totodată, sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului cultural și socio-economic precum și ai mass-media.
Pentru mai multe detalii sau întrebări ne puteţi contacta pe e-mail la adresa: daip@e-uvt.ro